Istoria ABEA

Istoria Abea: 

maxresdefault.jpg   Vechea_fabrica_ABEA.jpg   mori_traditionale.jpg

Pe parcursul istoriei sale lungi, care se întinde timp de trei secole, ABEA s-a confruntat cu numeroase probleme, cunoscând cele două războaie mondiale şi mai multe recesiuni.De asemenea, ABEA şi-a schimbat de mai multe ori proprietarul pe parcursul istoriei sale etajate.

Vechea fabrică ABEA are propria sa istorie, lăsând o amprentă vie asupra vieţii sociale si economiei oraşului Chania, a insulei Creta şi a ţării in general. Patrimoniul şi studiul istoriei industriale au o importanţă deosebita pentru Creta, deoarece aici dezvoltarea industrială s-a petrecut mult mai târziu, în comparaţie cu alte ţări europene.

În timpul revoluţiei industriale (secolele 18-19) condiţiile de trai au fost foarte dificile în Chania, ca urmare situaţiei socio-politice. Creta era sub ocupaţie otomană, iar carbunele ca şi combustibil era pur şi simplu indisponibil iar antreprenoriatul nu exista.

Spre finalul secolului 19 (1889), asociatia ABEA a fost piatră de hotar în modernizarea vieţii economice a ţării, fiind prima astfel de companie în Grecia şi una din cele mai mari companii din ţările Mării Mediterane.În secolul 18, uleiul de măsline a fost principalul produs exportat din Creta. Ca rezultat, ABEA, datorită asocierii sale cu principalul produs agricol al regiunii, a ajutat la formarea unei economii idependente în insulă, sprijinind sectorul agricol şi oferind numeroase locuri de muncă locuitorilor oraşului.